Echipa Pandurii Târgu Jiu va întâlni formațiile Kuban Krasnodar, unde va fi antrenor Dorinel Munteanu, și Raba ETO Gyor, în cel de-al doilea stagiu de pregătire pe care gorjenii îl vor efectua în această vară, în Austria, informează site-ul oficial al vicecampioanei României.
Luni, echipa va pleca în primul stagiu de pregătire la Sibiu, iar la 29 iunie formația Pandurii va începe al doilea cantonament, în Austria, la Viena, unde vor fi programate și cinci meciuri amicale.
„O să plecăm într-un stagiu de pregătire, de luni o să ne pregătim la Sibiu, după care de pe 29 iunie până pe 13 iulie ne vom pregăti la Viena, unde o să avem cinci jocuri de verificare. Adversarii trebuie să-i știm deja când plecăm în Austria și vor fi stabiliți toți până atunci. E normal, sunt echipe bune la pregătire în zona Vienei, sigur o să avem meciuri cu echipe foarte bune. Știu că vom juca cu Kuban Krasnodar și Raba ETO Gyor, echipe care sunt în Europa League, deci sunt meciuri bune. Urmează să se finalizeze toate contractele și să se stabilească toate cele cinci jocuri amicale”, a precizat antrenorul echipei Pandurii, Cristi Pustai.
Tehnicianul Cristi Pustai a declarat că va mai vedea o serie de jucători în perioada care va urma și că este posibil să se mai discute despre jucătorii Răduț și Nicoară, care au fost împrumutați la Pandurii în sezonul 2012-2013. „Se va mai discuta despre revenirile lui Nicoară și Răduț, pentru că și Nicoară a fost doar împrumutat. Mai sunt și alți jucători pe listă dar nu îi pot spune acum, se ține totul sub tăcere până când semnează. Dar mai avem în vedere o serie de transferuri, ne trebuiesc vreo cinci jucători”, a declarat Pustai.
Boutadjine, Ibeh și Popin nu mai intră în vederile antrenorului principal pentru viitorul sezon, a notat sursa citată. „Viera deocamdată este plecat la naționala din țara lui, a terminat contractul cu Pandurii și este un semn de întrebare în dreptul lui dacă va mai continua cu noi, în cazul lui Ibeh nu s-a mai prelungit contractul. Mai avem vreo 2-3 jucători care au jucat mai puțin, cum sunt Karim și Sașa Popin, la care se va renunța”, a precizat antrenorul.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER